Dezvoltarea copilului este un proces continu , fara intreruperi . Freud a impartit acest proces de dezvoltare in etape .
Pentru copiii cu varste cuprinse intre 3 si 6 ani aceasta etapa a fost denumita de Freud perioada falica .Aceasta perioada este dominate de ,,invidia falusului “.Evoluand pana la varsta de 3-4 ani copilul incepe sa aibe curiozitati cu privire la propria sexualitate dar si a parintilor si prietenilor . Incapacitatea de intelegere sau lipsa de informare duce copiii la cocluzia eronata ca exista doar un sex , astfel fetitele se simt frustrate de lipsa falusului .
Tot in aceasta perioada apare complexul lui Oedip si al Electrei . Freud a pornit in scoperirea acestor stari insirat de o piesa de teatru scrisa de Sofocle .Personajul principal din aceasta piesa Oedip , un copil abandonat , crescut de un preot isi omoara tatal biologic si se casatoreste cu mama naturala cu care face 3 copii .Cand mama lui naturala sau sotia afla adevarul se sinucide , iar Oedip plin de vinovatie isi scoate ochiii .
Freud atribuie acest complexul lui Oedip tuturor baietilor intre 3 si 6 ani , explicand cum acestia se indragostesc de mama lor si isi urasc propriul tata .Daca pana acum copilul era una cu universul si mama facea parte din acest univers , aica facea perte din el , din acest moment el si mama sunt doua peroane distincte si poate avea o atractie fizica fata de ea .
Dupa perioada de 5 ani , copilul incepe sa fie mai putin dependent de mama si constientizeaza ca aceasta poate oferi afectiune si altor persoane .
Acelasi comportament il intalnim si la fetite , el numindu-se complexul Electrei . De acesta data afectiunea este indreptata catre tata .
Exista si cazuri in care complexul este inversat , adica baieti indragostiti de tata si fetite indragostite de mama .
In dezvoltare afectiva a copilului se observa procesul pri care emotiile devin mai profunde si mai elaborate . Copilul poate sa sesizeze neconcordanta dintre gratificare si faptele proprii .
In perioada prescolara se face trecerea de la emotii la sentimente ca stari affective stabile .
Copiii încep să-şi stăpânească emoţiile, încearcă să nu mai plângă atunci când se lovesc. Apare posibilitatea simulării emoţiilor (se dezvoltă mai ales în activitatea de joc).
Apar stări emotive noi, cum ar fi starea de vinovăţie, la 3 ani, de mândrie, la 4 ani, de pudoare, stare exprimată prin eritemul de pudoare, momente de suportare de refuz, 3-4 ani, de criză de prestigiu, la 6 ani, ori cele denumite “sindrom al bomboanei amare”, la 5-6 ani.
Emoţiile şi sentimentele intelectuale, se dezvoltă în legătură cu cerinţele de cunoaştere şi de observaţie a mediului ambiant.
Imitaţia reacţiilor adultului joacă un rol important în constituirea unei stări afective noi.
Apariţia sentimentelor şi emoţiilor estetice, intelectuale, morale este o caracteristică a acestei vârste (să te porţi frumos înseamnă să te comporţi corect şi invers). Tot acum copilul poate să aprecieze prin frumos sau urât anumite trăsături ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor etc.
Observăm că cuvântul condiţionează şi dezvoltarea acestui proces psihic. Prin cuvânt, în cadrul comunicării verbale, copilul îşi poate exprima bucuria, tristeţea, supărarea.
In aceasta perioada copilul stabileste relatii cu cei din jur si apare sentimentul de reciprocitate .Astfel se explica placerea copilului de a sta in colectivitate , de a-si face prieteni .
Relatiile familiale au un impact major in formarea copilului si formarea lui de mai tarziu . Dezvoltarea emotionala a acestuia depinde de relatiile cu adultii din jurul lui .
Pentru copiii cu varste cuprinse intre 3 si 6 ani aceasta etapa a fost denumita de Freud perioada falica .Aceasta perioada este dominate de ,,invidia falusului “.Evoluand pana la varsta de 3-4 ani copilul incepe sa aibe curiozitati cu privire la propria sexualitate dar si a parintilor si prietenilor . Incapacitatea de intelegere sau lipsa de informare duce copiii la cocluzia eronata ca exista doar un sex , astfel fetitele se simt frustrate de lipsa falusului .
Tot in aceasta perioada apare complexul lui Oedip si al Electrei . Freud a pornit in scoperirea acestor stari insirat de o piesa de teatru scrisa de Sofocle .Personajul principal din aceasta piesa Oedip , un copil abandonat , crescut de un preot isi omoara tatal biologic si se casatoreste cu mama naturala cu care face 3 copii .Cand mama lui naturala sau sotia afla adevarul se sinucide , iar Oedip plin de vinovatie isi scoate ochiii .
Freud atribuie acest complexul lui Oedip tuturor baietilor intre 3 si 6 ani , explicand cum acestia se indragostesc de mama lor si isi urasc propriul tata .Daca pana acum copilul era una cu universul si mama facea parte din acest univers , aica facea perte din el , din acest moment el si mama sunt doua peroane distincte si poate avea o atractie fizica fata de ea .
Dupa perioada de 5 ani , copilul incepe sa fie mai putin dependent de mama si constientizeaza ca aceasta poate oferi afectiune si altor persoane .
Acelasi comportament il intalnim si la fetite , el numindu-se complexul Electrei . De acesta data afectiunea este indreptata catre tata .
Exista si cazuri in care complexul este inversat , adica baieti indragostiti de tata si fetite indragostite de mama .
In dezvoltare afectiva a copilului se observa procesul pri care emotiile devin mai profunde si mai elaborate . Copilul poate sa sesizeze neconcordanta dintre gratificare si faptele proprii .
In perioada prescolara se face trecerea de la emotii la sentimente ca stari affective stabile .
Copiii încep să-şi stăpânească emoţiile, încearcă să nu mai plângă atunci când se lovesc. Apare posibilitatea simulării emoţiilor (se dezvoltă mai ales în activitatea de joc).
Apar stări emotive noi, cum ar fi starea de vinovăţie, la 3 ani, de mândrie, la 4 ani, de pudoare, stare exprimată prin eritemul de pudoare, momente de suportare de refuz, 3-4 ani, de criză de prestigiu, la 6 ani, ori cele denumite “sindrom al bomboanei amare”, la 5-6 ani.
Emoţiile şi sentimentele intelectuale, se dezvoltă în legătură cu cerinţele de cunoaştere şi de observaţie a mediului ambiant.
Imitaţia reacţiilor adultului joacă un rol important în constituirea unei stări afective noi.
Apariţia sentimentelor şi emoţiilor estetice, intelectuale, morale este o caracteristică a acestei vârste (să te porţi frumos înseamnă să te comporţi corect şi invers). Tot acum copilul poate să aprecieze prin frumos sau urât anumite trăsături ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor etc.
Observăm că cuvântul condiţionează şi dezvoltarea acestui proces psihic. Prin cuvânt, în cadrul comunicării verbale, copilul îşi poate exprima bucuria, tristeţea, supărarea.
In aceasta perioada copilul stabileste relatii cu cei din jur si apare sentimentul de reciprocitate .Astfel se explica placerea copilului de a sta in colectivitate , de a-si face prieteni .
Relatiile familiale au un impact major in formarea copilului si formarea lui de mai tarziu . Dezvoltarea emotionala a acestuia depinde de relatiile cu adultii din jurul lui .
