Empatia este una dintre cele mai frumoase capacitati ale unui om. Este acea capacitatea de a recunoaște și de a împărtăși sentimentele si emotiile (cum ar fi tristețea, fericirea, bucuria) care sunt experimentate de către o altă ființă, chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit. Empatia presupune intelegerea faptului ca si celalat este o persoana care dispune de propriile ganduri, sentimente, convingeri.
Empatia este o chestie care, pe de o parte se dezvolta de la sine in interiorul personalitatii copilului, dar, pe de alta parte, care trebuie invatata. De aceea mie personal mi se pare o foarte mare greseala educationala blocarea emotiilor unui copil folosind vorbe din batrani de genul ‘baietii nu plang’ sau ‘nu mai fi trist ca e rusine’. Foarte gresit!
Tristetea, rusinea, sunt emotii pur umane, emotii deosebit de importante pentru un copil. Daca nu il lasati sa le experimenteze si sa le exteriorizeze, atunci sa nu va mirati daca, in clasa 1, o sa il certe doamna pentru ca rade de ceilalti copii de exemplu. Rade pentru ca a fost invatat sa rada de propriile lui stari si nu sa le traiasca, accepte, recunoasca.
Capacitatea empatica ajuta copilul sa inteleaga alti copii si adulti, sa ii ajute, incurajeze, sustina. Dar il ajuta si sa isi regleze propriul mod de a reactiona in functie de persoanele din jur si situatie. De exemplu: ‘ Cand am lectie cu doamna aia stau cuminte pentru ca stiu ca daca vorbesc doamna se supara si nu vreaus a se supere pe mine. La profu de geografie vorbesc fara probleme, la el e mereu o atmosfera mai destinsa.’ Cu alte cuvinte empatia ajuta copilul sa se adapteze unei anumite situatii sociale.
Pe de alta parte, empatia poate fi folosita si intr-un sens mai putin pozitiv. Daca cunosti punctele sensibile ale unei persoane inseamna si ca poti manipula situatia in favoarea ta. De exemplu un copil care este rugat de mama sa aseze masa poate spune: ‘Nu pot mami acum sa asez masa pentru ca mai am de invatat’ . In cazul acesta copilul este constient de faptul ca mama acorda mai multa importanta lectiilor decat pusului mesei si se sustrage astfel dintr-o situatie pe care nu o dorea. In cazurile de bulying la scoala de exemplu, este vorba de acelasi mecanism: stii ca unui coleg de exemplu ii este frica de paienjeni,d e exemplu, si poti folosi acest lucru pentru a-l face sa ii fie frica.
Empatia la copilul mic. De la varsta de 2 ani incepem sa vedem cum copilul acorda mai multa importanta celor din jur. Vine la mama sau tata si ii mangaie, incepe sa isi dea seama ce place parintilor sau altor persoane din jur si incepe sa isi dea seama ca, uneori, ce ii place mamei este diferit de ce ii place lui, de exemplu. Sau tatalui ii place altceva decat mamei. Un exemplu dragut ne arata ca cele spuse mai sus sunt adevarate: de exemplu copilul ascunde telefonul mamei desi stie ca 1. nu are voie si 2. mama va cauta telefonul. Este asadar constient de faptul ca o persoana percepe o anumita situatie altfel decat el. Dar totul este inca la nivel basic. Copilul inca nu poate ‘tine cont’ de ceilalti, el este inca singurul centru al propriului Univers.
Empatia la copilul de 3-6 ani. Capacitatea empatica incepe cu adevarat sa se dezvolte in perioada 3-6 ani. Un copil de aceasta varsta incepe sa inteleaga emotiile pe care o alta persoana le manifesta si sa inteleaga si de ce aceste emotii sunt aratate. ‘Mami plange fiindca este trista fiindca pisica noastra s-a imbolnavit’ . Sau : ‘ Tati e suparat pentru ca ni s-a stricat televizorul.’ Aceste doua emotii: tristete si suparare, sunt primele emotii pe care copilul incepe sa le perceapa asa cum sunt si aceasta pentru ca vede o cauza evidenta a aparitiei lor: pisica bolnava – mami trista, televizorul stricat – tati suparat. In acelasi context, desi vede asadar modul de relationare al parintilor fata de o situatie alta este situatia in cazul lui. El se poate duce la scoala si se poate comporta suparat fara sa realizeze de fapt cauza (pisica bolnava) sau fara sa o poata localiza in interiorul sau si sa o poata verbaliza. Se simte suparat dar nu stie de ce.
Ulterior, pe masura ce inainteaza in varsta, copiii ajung sa inteleaga din ce in ce mai bine o gama variata de emotii (rusine, mandrie, furie etc). La fel, incepe sa inteleaga si ce emotii se afla in spatele unui anumit comportament. De exemplu poate intelege ca in pauza de la scoala un coleg nu are chef de joaca pentru ca tocmai a luat o nota proasta.
De asemenea, incepand cu 6 ani, copilul poate sa asocieze un anumit comportament cu motivul pentru care el apare dar si cu miscarile care il insotesc. De exemplu: incepe sa inteleaga de ce colegul lui de banca este dintr-o data foarte linistit si incearca sa traga cu coada ochiului rezolvarea unui exercitiu de pe caietul sau.
Incepe si sa realizeze, usor usor, cum gandesc altii si sa anticipeze ce anume vor face. De exemplu in timpul unui joc de-a v-ati ascunselea, copilul, ascund in dulap gandeste ‘ma ascund aici pentru ca mami sigur ma va cauta doar sub pat si nu in dulap’.
Jocul are un rol esential in dezvoltarea empatiei copilului. Prin joc el poate fi pus in fata anumitor situatii, vede un anumit model de comportament al parintilor si incearca copierea lui pana ajunge sa il inteleaga, interiorizeze, foloseasca si el la randul sau.
Empatia se invata, pe de o parte si pe de alta parte este o chestie innascuta. Cu cat tu, ca parinte, reusesti sa stimulezi capacitatea empatica a propriului copil, cu atat este mai benefic pentru acesta. In prima faza, 0-2 ani, nu se vor observa rezultate asa cum isi doresc parintii: des si adaptate situatiei. Sunt parinti care inteleg importanta stimulatii empatiei la copil si se arata suparati, tristi intr-o anumita situatie si vad ca al lor copil de 1 anu jumatate-2 ani nu reactioneaza. Cauza acestui comportament este dat de faptul ca empatia are nevoie de timp pentru a se dezvolta si este in directa legatura cu capacitatile cognitive (de intelegere).
Dar, atunci cand empatia nu este suficient stimulata, nu se poate dezvolta asa cum trebuie si cum este normal. Un copil de 4-5 ani isi dezvolta capacitatea de a intelege cum se simte un altul dar trebuie serios stimulat si incurajat in acest sens. Aici propriul temperament si anumite trasaturi de personalitate innascute joaca si ele un rol esential. Un copil este diferit de altul, unul este mai emotional cata vreme unul pare mai stapan pe situatie, este mai ‘baietos’ cum se zice in limbaj comun.
Cum pot parintii sa stimuleze capacitatea empatica a copilului?
• In primul rand prin puterea exemplului. Cata vreme tu, ca adult, te arati deschis si intelegator fata de alti oameni, acest lucru va invata copilul ca acest este important si necesar. Copilul invata mult prin imitatie.
• In al doilea rand, cu cat tu, ca parinte, vorbesti mai mult si mai deschis despre propriile sentimente, cu atat ii stimulezi capacitatea de a intelege ce si cum. Daca insa tu te vei arata lispsit de respect fata de alte persoane din jurul copilului, semnalele pe care le trimiti acestuia sunt, evident, gresite! Este perfect sa vorbesti despre sentimente si despre cum trebuie sa ne purtam dar aceste lucruri trebuiesc dublate de propriul exemplu al parintelui.
• Parintii pot, de asemenea, explica anumite sentimente, ale lor sau ale altora si pot face conectia cu ‘ acest sentiment ne face sa ne purtam asa’. Ca parinte ajuti enorm propriul copil sa isi dezvolte empatia daca ii explici de ce, de exemplu, colegul lui a reactionat suparat: ‘ Nu a fost frumos din partea lui Petrisor ca a tipat la tine dar eu cred ca el de fapt s-a speriat foarte tare pentru ca tocmai cazuse cu bicicleta’. Acest lucru ajuta copilul sa inteleaga se emotii se situeaza in spatele unui anumit mod de a reactiona.
• La fel, parintele poate explica si modul in care el ca parinte, decide sa actioneze/reactioneze intr-o anumita situatie data: ‘Ma gandeam sa mergem pana la magazin, dar pentru ca vad cat de frumos te joci si cat iti place mai asteptam putin pana termini si in timpul asta eu ma duc sa imi termin treaba la bucatarie’.
• Un stil educational bazat pe atentionarea copilului asupra consecintelor pe care propriul comportament il are asupra altora ajuta, si el, foarte mult si el la dezvoltarea empatiei.
• Le langa toate acestea un rol la fel de important il are si stimularea copilului sa isi si manifeste aceasta empatie, sa o exteriorizeze, sa i se dea copilului posibiliattea de a experimenta lucruri noi si de a se exprima. Sa i se acorde respectul fata de propriile emotii si trairi.
Atunci cand un copil nu arata suficienta empatie fata de o anumita situatie, nu trebuie sa reactionam suparati sau sa il pedepsim. De ce nu? Pentru ca al nostru copil se va supara si se va inchide si mai mult in propria persoana. Vom obtine fix efectul invers celui scontat. Daca il vom face insa atent asupa emotiilor si altora si asupra modului in care altii se simt datorita faptului ca el nu prezinta intelegera fata de o anumita situatie il vom face sa se uite la alte persoane si sa isi reanalizeze propriul mod de actiune.
Tristetea, rusinea, sunt emotii pur umane, emotii deosebit de importante pentru un copil. Daca nu il lasati sa le experimenteze si sa le exteriorizeze, atunci sa nu va mirati daca, in clasa 1, o sa il certe doamna pentru ca rade de ceilalti copii de exemplu. Rade pentru ca a fost invatat sa rada de propriile lui stari si nu sa le traiasca, accepte, recunoasca.
Capacitatea empatica ajuta copilul sa inteleaga alti copii si adulti, sa ii ajute, incurajeze, sustina. Dar il ajuta si sa isi regleze propriul mod de a reactiona in functie de persoanele din jur si situatie. De exemplu: ‘ Cand am lectie cu doamna aia stau cuminte pentru ca stiu ca daca vorbesc doamna se supara si nu vreaus a se supere pe mine. La profu de geografie vorbesc fara probleme, la el e mereu o atmosfera mai destinsa.’ Cu alte cuvinte empatia ajuta copilul sa se adapteze unei anumite situatii sociale.
Pe de alta parte, empatia poate fi folosita si intr-un sens mai putin pozitiv. Daca cunosti punctele sensibile ale unei persoane inseamna si ca poti manipula situatia in favoarea ta. De exemplu un copil care este rugat de mama sa aseze masa poate spune: ‘Nu pot mami acum sa asez masa pentru ca mai am de invatat’ . In cazul acesta copilul este constient de faptul ca mama acorda mai multa importanta lectiilor decat pusului mesei si se sustrage astfel dintr-o situatie pe care nu o dorea. In cazurile de bulying la scoala de exemplu, este vorba de acelasi mecanism: stii ca unui coleg de exemplu ii este frica de paienjeni,d e exemplu, si poti folosi acest lucru pentru a-l face sa ii fie frica.
Empatia la copilul mic. De la varsta de 2 ani incepem sa vedem cum copilul acorda mai multa importanta celor din jur. Vine la mama sau tata si ii mangaie, incepe sa isi dea seama ce place parintilor sau altor persoane din jur si incepe sa isi dea seama ca, uneori, ce ii place mamei este diferit de ce ii place lui, de exemplu. Sau tatalui ii place altceva decat mamei. Un exemplu dragut ne arata ca cele spuse mai sus sunt adevarate: de exemplu copilul ascunde telefonul mamei desi stie ca 1. nu are voie si 2. mama va cauta telefonul. Este asadar constient de faptul ca o persoana percepe o anumita situatie altfel decat el. Dar totul este inca la nivel basic. Copilul inca nu poate ‘tine cont’ de ceilalti, el este inca singurul centru al propriului Univers.
Empatia la copilul de 3-6 ani. Capacitatea empatica incepe cu adevarat sa se dezvolte in perioada 3-6 ani. Un copil de aceasta varsta incepe sa inteleaga emotiile pe care o alta persoana le manifesta si sa inteleaga si de ce aceste emotii sunt aratate. ‘Mami plange fiindca este trista fiindca pisica noastra s-a imbolnavit’ . Sau : ‘ Tati e suparat pentru ca ni s-a stricat televizorul.’ Aceste doua emotii: tristete si suparare, sunt primele emotii pe care copilul incepe sa le perceapa asa cum sunt si aceasta pentru ca vede o cauza evidenta a aparitiei lor: pisica bolnava – mami trista, televizorul stricat – tati suparat. In acelasi context, desi vede asadar modul de relationare al parintilor fata de o situatie alta este situatia in cazul lui. El se poate duce la scoala si se poate comporta suparat fara sa realizeze de fapt cauza (pisica bolnava) sau fara sa o poata localiza in interiorul sau si sa o poata verbaliza. Se simte suparat dar nu stie de ce.
Ulterior, pe masura ce inainteaza in varsta, copiii ajung sa inteleaga din ce in ce mai bine o gama variata de emotii (rusine, mandrie, furie etc). La fel, incepe sa inteleaga si ce emotii se afla in spatele unui anumit comportament. De exemplu poate intelege ca in pauza de la scoala un coleg nu are chef de joaca pentru ca tocmai a luat o nota proasta.
De asemenea, incepand cu 6 ani, copilul poate sa asocieze un anumit comportament cu motivul pentru care el apare dar si cu miscarile care il insotesc. De exemplu: incepe sa inteleaga de ce colegul lui de banca este dintr-o data foarte linistit si incearca sa traga cu coada ochiului rezolvarea unui exercitiu de pe caietul sau.
Incepe si sa realizeze, usor usor, cum gandesc altii si sa anticipeze ce anume vor face. De exemplu in timpul unui joc de-a v-ati ascunselea, copilul, ascund in dulap gandeste ‘ma ascund aici pentru ca mami sigur ma va cauta doar sub pat si nu in dulap’.
Jocul are un rol esential in dezvoltarea empatiei copilului. Prin joc el poate fi pus in fata anumitor situatii, vede un anumit model de comportament al parintilor si incearca copierea lui pana ajunge sa il inteleaga, interiorizeze, foloseasca si el la randul sau.
Empatia se invata, pe de o parte si pe de alta parte este o chestie innascuta. Cu cat tu, ca parinte, reusesti sa stimulezi capacitatea empatica a propriului copil, cu atat este mai benefic pentru acesta. In prima faza, 0-2 ani, nu se vor observa rezultate asa cum isi doresc parintii: des si adaptate situatiei. Sunt parinti care inteleg importanta stimulatii empatiei la copil si se arata suparati, tristi intr-o anumita situatie si vad ca al lor copil de 1 anu jumatate-2 ani nu reactioneaza. Cauza acestui comportament este dat de faptul ca empatia are nevoie de timp pentru a se dezvolta si este in directa legatura cu capacitatile cognitive (de intelegere).
Dar, atunci cand empatia nu este suficient stimulata, nu se poate dezvolta asa cum trebuie si cum este normal. Un copil de 4-5 ani isi dezvolta capacitatea de a intelege cum se simte un altul dar trebuie serios stimulat si incurajat in acest sens. Aici propriul temperament si anumite trasaturi de personalitate innascute joaca si ele un rol esential. Un copil este diferit de altul, unul este mai emotional cata vreme unul pare mai stapan pe situatie, este mai ‘baietos’ cum se zice in limbaj comun.
Cum pot parintii sa stimuleze capacitatea empatica a copilului?
• In primul rand prin puterea exemplului. Cata vreme tu, ca adult, te arati deschis si intelegator fata de alti oameni, acest lucru va invata copilul ca acest este important si necesar. Copilul invata mult prin imitatie.
• In al doilea rand, cu cat tu, ca parinte, vorbesti mai mult si mai deschis despre propriile sentimente, cu atat ii stimulezi capacitatea de a intelege ce si cum. Daca insa tu te vei arata lispsit de respect fata de alte persoane din jurul copilului, semnalele pe care le trimiti acestuia sunt, evident, gresite! Este perfect sa vorbesti despre sentimente si despre cum trebuie sa ne purtam dar aceste lucruri trebuiesc dublate de propriul exemplu al parintelui.
• Parintii pot, de asemenea, explica anumite sentimente, ale lor sau ale altora si pot face conectia cu ‘ acest sentiment ne face sa ne purtam asa’. Ca parinte ajuti enorm propriul copil sa isi dezvolte empatia daca ii explici de ce, de exemplu, colegul lui a reactionat suparat: ‘ Nu a fost frumos din partea lui Petrisor ca a tipat la tine dar eu cred ca el de fapt s-a speriat foarte tare pentru ca tocmai cazuse cu bicicleta’. Acest lucru ajuta copilul sa inteleaga se emotii se situeaza in spatele unui anumit mod de a reactiona.
• La fel, parintele poate explica si modul in care el ca parinte, decide sa actioneze/reactioneze intr-o anumita situatie data: ‘Ma gandeam sa mergem pana la magazin, dar pentru ca vad cat de frumos te joci si cat iti place mai asteptam putin pana termini si in timpul asta eu ma duc sa imi termin treaba la bucatarie’.
• Un stil educational bazat pe atentionarea copilului asupra consecintelor pe care propriul comportament il are asupra altora ajuta, si el, foarte mult si el la dezvoltarea empatiei.
• Le langa toate acestea un rol la fel de important il are si stimularea copilului sa isi si manifeste aceasta empatie, sa o exteriorizeze, sa i se dea copilului posibiliattea de a experimenta lucruri noi si de a se exprima. Sa i se acorde respectul fata de propriile emotii si trairi.
Atunci cand un copil nu arata suficienta empatie fata de o anumita situatie, nu trebuie sa reactionam suparati sau sa il pedepsim. De ce nu? Pentru ca al nostru copil se va supara si se va inchide si mai mult in propria persoana. Vom obtine fix efectul invers celui scontat. Daca il vom face insa atent asupa emotiilor si altora si asupra modului in care altii se simt datorita faptului ca el nu prezinta intelegera fata de o anumita situatie il vom face sa se uite la alte persoane si sa isi reanalizeze propriul mod de actiune.
