In dezvoltarea inteligentei copilului , cea mai importantanta contributie a adus-o Jean Piaget , care , de-a lungul a sase decenii a desfasurat un program de cercetare ce s-a numit ,,epistemiologie genetica “pentru că a fost în primul rând interesat de cum se dezvoltă cunoașterea în organismul uman.
Conform teoriei sale , dezvoltarea cognitive a copilului se imparte in 4 etape ;
1)stadiul senzio-motor (0-2 ani)
2)stadiul preoperational (2-7ani )
3)stadiul operatiilor concrete (7/8 ani la 11/12 ani )
4)stadiul operatiilor abstracte (11/12 ani la 18/20 ani )
Conform parerii generale a psihologilor ,copilul dispune de gandirea atunci cand apare limbajul .Pana atunci exista inteligenta caracterizata prin urmarirea unui scop vizat si prin cautarea unor mijloace corespunzatoare care detin caracterul de noutate pentru situatia respectiva .
In cadrul inteligenței senzorio-motorii. între 0 și 2 ani, inteligența copilului se dezvolta pe cale vizuala , auditiva si tactila . In primele luni de viata copilul nu se distinge de lumea inconjuratoare . Singura teama pe care o percepe este aceea de zgomote puternice .Dec la acesta idée s-a pornit o cercetare experimentala efectuata de John Watson şi Rosalie Rayner prin care s-a cercetat conceptual de fobie plecand de la teama bebelusului de zgomote .
(I-au arătat unui bebeluş un şobolan de laborator alb şi îmblânzit şi l-au lăsat pe acesta să umble liber până când copilul a întins mâna după el. Data urmatoare când copilului i-a fost arătat şobolanul, psihologii au lovit o bară de metal în spatele lui, făcând-o să zăngăne puternic. Copilul s-a speriat şi a început să plângă. Din acel moment încolo, de fiecare dată când i se arăta şobolanul, el începea să plângă şi încerca să se îndepărteze. Acesta a plâns şi când i s-au arătat un iepure, un câine şi Watson cu o mască de Moş Crăciun cu o barbă albă şi zburlită. Orice avea blană, albă sau nu, îl speria.)Concluzia cercetarii a fost ca , datorita asocierii cu zgomotele puternice copilul poate creea mai multe fobii .
In stadiul senzio-motor copilul nu are dependente majore cid oar cele care indeplinesc necesitatea de hrana .
Pana la 2 ani copilul reuseste sa reprezinte obiectele chiar si in absenta lor .
Substadiul gândirii simbolice şi preconceptuale apare la sfârşitul perioadei senzorio-motorii, când se instalează o funcţie fundamentală pentru evoluţia conduitelor ulterioare, funcţie care constă în posibilitatea de a reprezenta un lucru (un „semnificat" oarecare) cu ajutorul unui „semnificam" diferenţiat care nu serveşte decât pentru această.reprezentare.
Această funcţie generatoare a reprezentării este denumită, în general, funcţie simbolică, iar lingviştii o numesc funcţie semiotică.
Copilul poate să-şi reprezinte mental obiecte sau evenimente absente cu ajutorul simbolurilor. Această posibilitate de a-şi reprezenta simbolic lucrurile este regăsită în următoarele cinci conduite, care apar aproape simultan: imitaţia amânată (care se realizează în absenţa modelului), jocul simbolic sau jocul de ficţiune, desenul, imaginea mentală (ce apare ca o imitaţie interiorizată) şi, mai ales, limbajul, care permite evocarea verbală a unor evenimente. Se constată că patru dintre cele cinci forme de conduit se bazează pe imitaţie, care constituie o prefigurare a reprezentării. O putem considera un fel de reprezentare în acţiune.
De la apariţia limbajului şi până la patru ani, Jean Piaget distinge o primă perioadă de dezvoltare a gândirii, pe care o numeşte perioada inteligenţei preconceptuale, care se caracterizează prin existenţa preconceptelor, iar în planul raţionamentului în formare, prin transducţie sau raţionament preconceptual. „Preconceptele sunt noţiunile legate de copil de primele semne verbale, a căror folosireo capătă. Particularitatea acestor scheme constă în faptul că ele rămân la jumătatea drumului, între generalitatea conceptului şi individualitatea elementelor care îl compun, fără a o atinge nici pe una, nici pe cealaltă" .
Raţionamentul care leagă asemenea preconcepte a fost numit transductiv. El se constituie ca un raţionament primitiv care nu leagă elementele componente prin deducţie, ci prin analogii imediate.
Substadiul gândirii intuitive este cel în care asistăm la coordonarea treptată a raporturilor
reprezentative, deci la o conceptualizare în creştere. Ea va conduce copilul de la faza simbolică sau preconceptuală până în pragul operaţiilor. însă, această inteligenţă rămâne în mod constant prelogică, deoarece ea mai substituie încă operaţiile nedesăvârşite printr-o formă semisimbolică de gândire, care este raţionamentul intuitiv. Controlul judecăţilor se face prin intermediul „reglărilor intuitive".
După Piaget, principalele limitări ale gândirii în perioada preoperatorie sunt:
1 )egocentrismul, care se referă la incapacitatea copilului de a vedea lucrurile din punctul de vedere al
celuilalt, el rămânând prizonierul propriei perspective;
2) centrarea, ce implică orientarea către o singură trăsătură a situaţiei şi ignorarea celorlalte,
indiferent de relevanţa lor;
3) amestecul realului cu imaginarul;
4) ireversibilitatea, care exprimă inabilitatea copilului din stadiul preoperaţional de a face operaţii mentale reversibile.
Reversibilitatea este considerată de Piaget principala caracteristică a gândirii umane şi exprimă
capacitatea de a executa mental aceeaşi acţiune în două sensuri. în această perioadă (2-7/8 ani), copilul nu este capabil de reversibilitate, deoarece el rămâne încă legat de percepţiile imediate
Conform teoriei sale , dezvoltarea cognitive a copilului se imparte in 4 etape ;
1)stadiul senzio-motor (0-2 ani)
2)stadiul preoperational (2-7ani )
3)stadiul operatiilor concrete (7/8 ani la 11/12 ani )
4)stadiul operatiilor abstracte (11/12 ani la 18/20 ani )
Conform parerii generale a psihologilor ,copilul dispune de gandirea atunci cand apare limbajul .Pana atunci exista inteligenta caracterizata prin urmarirea unui scop vizat si prin cautarea unor mijloace corespunzatoare care detin caracterul de noutate pentru situatia respectiva .
In cadrul inteligenței senzorio-motorii. între 0 și 2 ani, inteligența copilului se dezvolta pe cale vizuala , auditiva si tactila . In primele luni de viata copilul nu se distinge de lumea inconjuratoare . Singura teama pe care o percepe este aceea de zgomote puternice .Dec la acesta idée s-a pornit o cercetare experimentala efectuata de John Watson şi Rosalie Rayner prin care s-a cercetat conceptual de fobie plecand de la teama bebelusului de zgomote .
(I-au arătat unui bebeluş un şobolan de laborator alb şi îmblânzit şi l-au lăsat pe acesta să umble liber până când copilul a întins mâna după el. Data urmatoare când copilului i-a fost arătat şobolanul, psihologii au lovit o bară de metal în spatele lui, făcând-o să zăngăne puternic. Copilul s-a speriat şi a început să plângă. Din acel moment încolo, de fiecare dată când i se arăta şobolanul, el începea să plângă şi încerca să se îndepărteze. Acesta a plâns şi când i s-au arătat un iepure, un câine şi Watson cu o mască de Moş Crăciun cu o barbă albă şi zburlită. Orice avea blană, albă sau nu, îl speria.)Concluzia cercetarii a fost ca , datorita asocierii cu zgomotele puternice copilul poate creea mai multe fobii .
In stadiul senzio-motor copilul nu are dependente majore cid oar cele care indeplinesc necesitatea de hrana .
Pana la 2 ani copilul reuseste sa reprezinte obiectele chiar si in absenta lor .
Substadiul gândirii simbolice şi preconceptuale apare la sfârşitul perioadei senzorio-motorii, când se instalează o funcţie fundamentală pentru evoluţia conduitelor ulterioare, funcţie care constă în posibilitatea de a reprezenta un lucru (un „semnificat" oarecare) cu ajutorul unui „semnificam" diferenţiat care nu serveşte decât pentru această.reprezentare.
Această funcţie generatoare a reprezentării este denumită, în general, funcţie simbolică, iar lingviştii o numesc funcţie semiotică.
Copilul poate să-şi reprezinte mental obiecte sau evenimente absente cu ajutorul simbolurilor. Această posibilitate de a-şi reprezenta simbolic lucrurile este regăsită în următoarele cinci conduite, care apar aproape simultan: imitaţia amânată (care se realizează în absenţa modelului), jocul simbolic sau jocul de ficţiune, desenul, imaginea mentală (ce apare ca o imitaţie interiorizată) şi, mai ales, limbajul, care permite evocarea verbală a unor evenimente. Se constată că patru dintre cele cinci forme de conduit se bazează pe imitaţie, care constituie o prefigurare a reprezentării. O putem considera un fel de reprezentare în acţiune.
De la apariţia limbajului şi până la patru ani, Jean Piaget distinge o primă perioadă de dezvoltare a gândirii, pe care o numeşte perioada inteligenţei preconceptuale, care se caracterizează prin existenţa preconceptelor, iar în planul raţionamentului în formare, prin transducţie sau raţionament preconceptual. „Preconceptele sunt noţiunile legate de copil de primele semne verbale, a căror folosireo capătă. Particularitatea acestor scheme constă în faptul că ele rămân la jumătatea drumului, între generalitatea conceptului şi individualitatea elementelor care îl compun, fără a o atinge nici pe una, nici pe cealaltă" .
Raţionamentul care leagă asemenea preconcepte a fost numit transductiv. El se constituie ca un raţionament primitiv care nu leagă elementele componente prin deducţie, ci prin analogii imediate.
Substadiul gândirii intuitive este cel în care asistăm la coordonarea treptată a raporturilor
reprezentative, deci la o conceptualizare în creştere. Ea va conduce copilul de la faza simbolică sau preconceptuală până în pragul operaţiilor. însă, această inteligenţă rămâne în mod constant prelogică, deoarece ea mai substituie încă operaţiile nedesăvârşite printr-o formă semisimbolică de gândire, care este raţionamentul intuitiv. Controlul judecăţilor se face prin intermediul „reglărilor intuitive".
După Piaget, principalele limitări ale gândirii în perioada preoperatorie sunt:
1 )egocentrismul, care se referă la incapacitatea copilului de a vedea lucrurile din punctul de vedere al
celuilalt, el rămânând prizonierul propriei perspective;
2) centrarea, ce implică orientarea către o singură trăsătură a situaţiei şi ignorarea celorlalte,
indiferent de relevanţa lor;
3) amestecul realului cu imaginarul;
4) ireversibilitatea, care exprimă inabilitatea copilului din stadiul preoperaţional de a face operaţii mentale reversibile.
Reversibilitatea este considerată de Piaget principala caracteristică a gândirii umane şi exprimă
capacitatea de a executa mental aceeaşi acţiune în două sensuri. în această perioadă (2-7/8 ani), copilul nu este capabil de reversibilitate, deoarece el rămâne încă legat de percepţiile imediate
